Am avut, săptămâna trecută, o discuţie cu un băiat în curtea unei biserici din Chişinău. El nu era botezat şi mă întreba dacă preotul e catolic sau ortodox şi de ce acesta îi cere 500 de lei pentru a primi sfânta taină care-i va permite să se numească drept credincios. Nu am fost deloc surprins pentru că ştiam de mult ce se întâmplă chiar şi în familiile clericilor.
Pe de altă parte, atât acest băiat cât şi încă vreo câteva zeci de persoane cu care am vorbit mai pe îndelete au început să-mi pună foarte multe întrebări după ce le-am explicat câteva lucruri destul de simple despre credinţa noastră ortodoxă. Ştiu că slujitorii altarului când aud de întrebări oferă nişte răspunsuri arhaice care nemulţumesc pe mulţi dintre oameni mai ales din mediul urban sau devin foarte ocupaţi cu alte lucruri "mai importante".
Un astfel de lucru "mai important" l-a făcut pe un preot din centrul municipiului să se uite la ceas atunci când i-am zis de colega mea de lucru care vroia să se spovedească. Ea se simţea în acel moment foarte greu din cauza unei probleme familiale şi până la biserică şi-a pierdut cunoştinţa de două ori. După ce avea să-şi revină, vroia doar să-şi spună necazul şi să primească vreun sfat de la preot dar în loc de aceasta slujitorul altarului a dispărut. Fata avea să moară... am fost foarte dezamăgit, în acel moment mi-a părut rău, pentru prima dată că am dus pe cineva la biserica ceea. După cum am zis, nu mai vreau să continui cu exemplele dar situaţia e deplorabilă...
De obicei, apreciez pregătirea clericului după modul cum expune predica în timpul liturghiei: dacă o spune de la sine, pe înţelesul credincioşilor şi dacă mesajul ajunge în inimile enoriaşilor atunci sunt sigur că şi în alte situaţii se va descurca la fel.
Ar fi necesare, cel puţin, nişte seminare de reciclare pentru clerul care are obligaţia să ajute pe cei aflaţi în necaz şi... puţină voinţă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu